Programul lui Michele Manganiello pentru alegerile de la FRC

Michele_ManganielloMichele Manganiello, candidat la postul de vicepreşedinte al Federaţiei Române de Ciclism, şi-a construit programul prin care încearcă să ocupe această funcţie în jurul unui obiectiv îndrăzneţ: “dezvoltarea mişcării cicliste în teritoriu în toate formele posibile”. Pentru a-şi atinge acest scop, Manganiello (propus de Clubul Sportiv Conpet Ploieşti) are în vedere mai multe puncte, printre care o mai bună prezenţă în mass-media a sportului cu pedale autohton, prezenţa ciclismului în şcoli pentru atragerea tinerilor să practice acest sport, fructificarea oportunităţilor oferite de titlul paralimpic cucerit de Eduard Novak, de prezenţa lui Andrei Nechita la Jocurile Olimpice de la Londra şi organizarea competiţiilor sub egida UCI în România.
Michele Manganiello a practicat baschetul încă de mic, iar în urma unei accidentări s-a apropiat de ciclism. A fondat la Varese un club ciclist, pe care l-a condus timp de 15 ani, iar din 2004 este agent de vânzări în România pentru importante firme italiene în sectorul ciclismului. Din 2008 este asociat administrator  al SC Emmedue Sport SRL Ploieşti.

Puteţi descărca programul şi CV-ul lui Michele Manganiello în forma în care ne-au fost transmise, cu precizarea că www.ciclism.ireporter.ro a eliminat datele de contact ale persoanei în cauză.

Program_CV_Michele Manganiello

Pentru funcţia de vicepreşedinte al Federaţiei Române de Ciclism mai candidează şi Radu Zemianschi.