Gianni Savio, una dintre cele mai emblematice figuri ale ciclismului mondial, se află în aceste zile în România, conducându-şi echipa, Androni Giocatolli, în Turul Sibiului. După primele trei zile de concurs, Savio se poate declara mulţumit de rezultatele obţinute, mai ales că Oscar Gatto a câştigat joi prima etapă, iar vineri Serghei Ţvetcov a terminat etapa în grupul fruntaş, pe locul 5.
Extrem de serviabil, Gianni Savio acceptă cu plăcere orice dialog, dar în spatele fiecărei fraze pe care o rosteşte se poate citi un singur lucru: Androni Giocatolli. Când subiectul discuţiei este Serghei Ţvetcov, Savio pare a nu-şi mai găsi cuvintele de laudă, dar nu uită să amintească şi de prima întâlnire cu rutierul român: „i-am spus: cred că ai trei sau patru kilograme în plus şi trebuie să slăbeşti”. Serghei a luat în serios vorbele directorului său, iar pentru Savio acest lucru pare a conta enorm. „Este un băiat bun, un caracter puternic şi am speranţa că în lunile următoare ne va aduce multe bucurii” îşi continuă Savio caracterizarea făcută într-un interviu pentru www.velocafe.ro.
Savio explică apoi care a fost tactica echipei sale în Turul Italiei, ce rol a jucat Serghei în economia cursei şi care a fost unul dintre motivele pentru care evadarea în care a fost implicat nu a fost dusă la bun sfârşit: „Două kilograme contează enorm într-un mare tur”.
Întregul interviu poate fi citit pe www.velocafe.ro.