Turul Spaniei – 5 zile până la start: Froome vrea victoria finală

Turul Spaniei 2014 va debuta sâmbătă, 23 august, cu un contratimp pe echipe, în lungime de 12,6 kilometri, la Jerez de Frontera. Ediţia din acest an ultimului mare tur al anului se anunţă a fi una extrem de interesantă, având în vedere valoarea rutierilor care şi-au anunţat prezenţa la start.

  • Froome are un singur scop: victoria

sky_vuelta

Chris Froome va fi liderul echipei Sky în Turul Spaniei, obiectivul principal al rutierului britanic fiind câştigarea competiţiei. După dezamăgirea din Turul Franţei, când a fost nevoit să abandoneze din cauza unei accidentări, Froome, care a terminat pe locul 2 ediţia din 2011 a Turului Spaniei, va încerca să îşi treacă în palmares al doilea mare tur al carierei, după Le Tour 2013. “Aceasta este exact provocarea de care am nevoie după dezamăgirea din Turul Franţei”, a spus Froome pentru site-ul oficial al echipei sale. “Trebuie să treci peste dezamăgiri, iar Vuelta a devenit cursa perfectă pentru mine, a continuat britanicul. “Întotdeauna mi-a plăcut să concurez în Vuleta, este o cursă grea, dar şi o oportunitate pentru noi toţi. Nivelul competiţiei va fi unul foarte ridicat, dar avem o echipă puternică şi să sperăm că vom avea rezultate bune”, a continuat Froome, care s-a declarat satisfăcut şi de modul în care a decurs recuperarea după accidentul din Turul Franţei. Rutierul de la Sky ştie că îl aşteaptă o misiune dificilă pe şoselele din Spania: “Va fi foarte greu să câştig, dar voi da tot ceea ce pot pentru acest obiectiv”, a conchis Froome. Sky pentru Turul Spaniei 2014: Chris Froome, Mikel Nieve, Vasil Kiryienka, Kanstantsin Siutsou, Christian Knees, Dario Cataldo, Luke Rowe, Peter Kennaugh.

  • Lotto Belisol merge pe picioarele lui Monfort şi Van den Broeck

Lotto Belisol nu va avea un lider desemnat pentru Turul Spaniei, cel puţin pentru prima parte a cursei. Echipa belgiană va încerca să îi plaseze cât mai în faţă pe Maxime Monfort şi Jurgen Van den Broeck, ultimul propunându-şi ca obiectiv o clasare între primii zece la final. În echipa pentru Vuleta se va afla şi Adam Hansen, rutierul australian care se află la cea de-a zecea participare consecutivă într-un mare tur. Sprinterul celor de la Lotto va fi Jens Debusschere, care va fi sprijinit de Hansen şi Greg Henderson. Lotto Belisol pentru Turul Spaniei 2014: Sander Armée, Vegard Breen, Bart De Clercq, Jens Debusschere, Adam Hansen, Greg Henderson, Pim Ligthart, Maxime Monfort şi Jurgen Van den Broeck.

  • IAM Cycling, la al doilea mare tur

iam_vuelta

Aflată la a doua prezenţă într-un mare tur, după Turul Franţei 2014, IAM Cycling are ca obiective prezenţa într-un număr cât mai mare de evadări şi obţinerea unei victorii în etapele cu final la sprint. De asemenea, cicliştii grupării elveţiene vor încerca să se facă remarcaţi şi în etapele de munte. Cinci dintre sportivii desemnaţi să participe în Vuelta sunt elveţieni, acesta fiind un criteriu important în selecţia rutierilor, însă nici forma de moment nu a fost neglijată. IAM Cycling pentru Turul Spaniei 2014: Marcel Aregger, Jonathan Fumeaux, Sébastien Hinault, Pirmin Lang, Matteo Pelucchi, Vicente Reynes, Aleksejs Saramotins, Patrick Schelling şi Johann Tschopp.