Davide Rebellin speră să revină în plutonul World Tour

rebellin_transfagarasan

Ciclistul italian Davide Rebellin doreşte să îşi încheie cariera la o echipă din World Tour, chiar dacă deocamdată nu s-a decis asupra momentului în care va renunţa la sportul de performanţă. Italianul, care pe 9 august va împlini 43 de ani, spune că vrea să demonstreze că se pot câştiga competiţii importante şi la această vârstă şi a precizat că pentru sezonul 2015 nu are semnat încă un contract, dar are mai multe opţiuni de a-şi continua cariera. Rebellin nu exclude însă nici să rămână la CCC Polsat: “Actuala mea echipă este una foarte puternică şi este în continuă creştere”. Rutierul italian a fost prezent, alături de gruparea poloneză, la ultimele două ediţii ale Turului Sibiului, unde a obţinut primul loc la general, în 2013, şi poziţia secundă în acest an.
“Îmi lipsesc foarte mult cursele clasice, în special cele din Ardeni, Milano – San Remo sau Turul Lombardiei”, a spus Rebellin, care în 2004 a realiza tripla din Ardeni, impunându-se în Amstel Gold Race, Fleche Wallonne şi Liege-Bastogne-Liege.  În 2014, Rebellin s-a aflat la startul Amstel Gold Race, unde a ocupat poziţia a 13-a.
Referindu-se la scandalul de dopaj din urmă cu cinci ani, rutierul italian a declarat pentru cyclingnews.com că regretă ceea ce s-a întâmplat la Jocurile Olimpice de la Beijing, dar nu doreşte să discute pe această temă. Rebellin mai are şi un alt mare of: “Îmi pare rău că am părăsit plutonul World Tour. Ştiu că dacă nu s-ar fi întâmplat ceea ce s-a întâmplat aş fi putut concura şi astăzi la cel mai înalt nivel”. În 2008, la Beijing, Rebellin câştiga medalia de argint în proba de fond, dar ulterior, în 2009, a fost anunţat că a fost depistat pozitiv la controlul anti-doping.
Chiar dacă mâine va împlini 43 de ani, Davide Rebellin nu se gândeşte încă la retragere. “Nu ştiu când îmi voi încheia cariera de ciclist profesionist. Fiecare cursă îmi dă emoţii şi sunt încă dornic să concurez. Mă pregătesc şi acum exact la fel cum o făceam şi acum 15 ani şi voi rămâne un ciclist profesionist cât timp voi avea această motivaţie”, a mai spus Rebellin, care în aceste zile participă la Turul Poloniei.