Turul Italiei 2014 va porni din San Remo, iar prima etapă va fi un contratimp pe echipe, în lungime de 18 kilometri. Regiunea Liguria va găzdui şi următoarele două etape ale competiţiei, cu o zi rezervată sprinterilor şi una muntoasă. Il Giro 2015 va debuta pe 9 mai şi se va încheia pe 31 mai, dar RCS, organizatorul cursei roz, nu a dezvăluit încă unde se va încheia primul mare tur al anului viitor.
Prima etapă va fi una specială, având în vedere faptul că traseul va trece şi pe o pistă de biciclete, “Riviera dei Fiori”, construită pe locul unei foste căi ferate. Startul în etapă se va da de la baza căţărării Cipresa, peste care trece în fiecare an clasica Milano – San Remo.
Etapa secundă va avea o lungime de 150 de kilometri şi se va desfăşura între Albenga şi Genoa. Rezervată sprinterilor, etapa se va încheia cu un circuit în Genoa, ce va fi parcurs de patru ori de ciclişti.
Etapa a treia se va desfăşura tot pe coasta ligurică, între Chivari şi La Spezia şi va avea o lungime de 185 de kilometri. Caravana va avea o zi destul de dificilă, traseul urmând a trece prin Cinque Terre, o regiune faiomosă pentru numeroasele sale dealuri. Finalul va fi tot pe un circuit, dar care va trece peste scurtă căţărare, iar etapa ar putea un prim prilej pentru pretendenţii la victoria finală să îşi măsoare forţele.
Prezentarea startului Turului Italiei 2015 s-a desfăşurat la Milano, unul dintre oraşele care ar putea găzdui finalul ediţiei de anul viitor. Vicenzo Nibali, învingătorul din 2013, a transmis un mesaj video în care a lăsat de înţeles că ar putea participa la cursa roz din 2015. “Turul Italiei este foarte important pentru mine şi aş dori să transmit un călduros salut tuturor”, a spus Nibali. “Am o legătură foarte strânsă cu Turul Italiei, este competiţia care m-a propulsat pe scena marilor tururi. Pot spune că mi-aş dori să particip la ediţia 2015”, a încheiat cel poreclit Rechinul.
Turul Italiei a debutat în 1909, iar în 2015 se va desfăşura cea de-a 98-a ediţie.