Turul Franţei – o zi până la start: Vor deschide sprinterii balul?

Etapa de deschidere a Turului Franţei, Leeds – Harrogate, în lungime de 190,5 kilometri, este o bună oportunitate pentru sprinteri de a prelua tricoul galben. Cei mai rapizi oameni din pluton vor avea lupta lor pentru tricoul verde, Peter Sagan fiind văzut ca principal favorit la această distincţie. Vă prezentăm cinci dintre cei mai importanţi sprinteri ai Turului Franţei 2014.

Marcel Kittel (Giant Shimano). Cu patru victorii de etapă în sezonul trecut, germanul a reuşit să îl detroneze pe Mark Cavendish din poziţia de lider al sprinterilor. O victorie în prima etapă (Leeds – Harrogate) i-ar aduce lui Kittel şansa de a purta tricoul galben pentru a doua oară în carieră, după ce în ediţia trecută a fost lider al ierarhiei generale în etapa a doua. Kittel este însă destul de rezervat şi lasă de înţeles că nu ar fi nicio problemă dacă nu s-ar impune la Harrogate. “Prima etapă pare destul de uşoară, dar nu foarte uşoară. Sper să trec cu uşurinţă peste acele căţărări, dar dacă vor ridica probleme, s-ar putea să avem surprize la final”, a spus Kittel pentru The Guardian. În acest an, Kittel are opt victorii, două dintre ele în Turul Italiei, etapele a doua şi a treia.

Mark Cavendish (Omega Pharma – Quick-Step) urmăreşte în acest an să îşi ia revanşa pentru ediţia de anul trecut, când a fost depăşit clar de Marcel Kittel (4-2 în favoarea germanului la victoriile de etapă). Poate cea mai dură înfrângere a britanicului a fost cea din ultima etapă, când rutierul de la Omega a pierdut pentru prima dată în carieră pe Champs Elysees. În acest an însă, Cavendish beneficiază de un trenuleţ extrem de puternic, Mark Renshaw, lansatorul care l-a propulsat în sprinturile pe care le câştiga pe vremea când activa la Colombia-High Road, transferându-se la Omega. Cu un total de 25 de succese de etapă în Turul Franţei, britanicul se află pe locul 3 într-un clasament al tuturor timpurilor, ierarhie condusă de Eddy Merckx, cu 34 de victorii. În acest an, Cavendish are nouă victorii în cursele la care a participat.

Andre Greipel (Lotto-Belisol) a avut un start de sezon excelent şi are în acest an un număr de 11 victorii de etapă, dar doar două în curse de World Tour. Pentru rutierul german, obiectivul din acest nu va fi tricoul verde, ci doar victoriile de etapă, iar finalul de sâmbătă, de la Harrogate este trecut deja pe lista de obiective a germanului.

Peter Sagan (Cannondale) încearcă să obţină pentru al treilea an consecutiv tricoul verde, iar etapa a doua, cu nouă căţărări pe traseu, ar putea fi o bună oportunitate pentru slovac să se facă remarcat. În Turul Elveţiei a arătat o formă bună, câştigând o etapă şi clasamentul pe puncte. În palmaresul lui Sagan se află patru victorii de etapă în Turul Franţei, trei dintre ele în 2012.

Traseul Turului Franţei îl puteţi consulta aici.
Despre principalii favoriţi la victorie puteţi citi aici.
Patru căţărători de urmărit, aici.