Uneori, “Rechinul” plânge

nibali_trofeuitaila

Trei săptămâni încununate cu un succes uriaş. Trei săptămâni de suferinţă pentru glorie. Ninsoare, ploaie, vânt şi frig, toate au fost condimentele unui spectacol pe care doar Turul Italiei îl poate oferi. Iar 2013 pare că a întrecut toate aşteptările. Decorul hibernal a fost la ordinea zilei, dar Vicenzo Nibali nu schiţa nicio grimasă. Nimic nu părea că îl deranjează, iar figura sobră pe care o afişa când se afla pe bicicletă te ducea cu gândul la un robot pentru care nu exista oboseala sau frigul. Contratimpul de la Polsa a dus şi ieşirea din tipare. Pumnul victoriei era descătuşarea, dar şi finalul Turului Italiei 2013. Nibali confirma pronosticurile, chiar dacă Sir Bradley era văzut ca mare favorit. Dar campionul olimpic a dat semne de slăbiciune încă de la primele pedale, iar italianul de la Astana nu a stat prea mult pe gânduri. A sosit primul la final, dar pare că nu ştie ce a reuşit: “Îmi va lua câteva zile până să îmi dau seama ce am realizat”, se destăinuia Vicenzo la Brescia, după ce primise trofeul de campion al cursei roz. “Este uimitor, este de neimaginat”, continua discursul emoţionant al lui Nibali, care dezvăluia şi o altă latură, după ce trei săptămâni de încordare nu i-au permis nici cel mai gest de bucurie. Acum, lacrimile ce se prelingeau din ochii “Rechinului” trădau toată emoţia acumulată pe şosea, printre nămeţi, printre picăturile de ploaie, printre puţinele raze de soare.
Succesul nu a fost însă unul facil, cum lăsa Nibali impresia. Etapa a treia i-a dat de furcă, dar sprijinit de colegi a trecut cu bine şi peste problemele de sănătate care îl sâcâiau. După patru zile, ploaia avea să îi devină aliat. Wiggins cade şi prinde frica, iar Nibali îşi asumă riscuri: “Ploaia m-a ajutat, am decis să risc, am căzut de două ori în drumul spre Pescara, iar acest lucru a fost suficient pentru mine”. Nibali a ştiut din acel moment că victoria este aproape. A profitat de slăbiciunile lui Wiggins, de neînţelegerile de la Sky, de problemele lui Evans. La intrarea în “iarnă”, Nibali era deja lider. Rămăsese o săptămână de cursă, iar italianul nu părea să aibă adversar. Îi lipsea victoria de etapă, iar Vicenzo nu şi-a dezamăgit fanii. Se impune de două ori şi îşi trece în cont cel de-al doilea mare tur din palmares, după Vuelta 2010. “Am transmis emoții speciale pentru public, mai ales în aceste etape în zăpadă, mă refer la Tre Cime di Lavaredo și la Galibier”, a continuat rutierul de 28 de ani. “Suporterii vor să vadă ceva eroic și de aceea au fost la marginea drumurilor, pentru a ne sprijini”, a explicat Nibali ultima săptămână din Giro. Dar italienii, sub puternica emoţie a succesului, încep să viseze: “dubla Giro-Le Tour nu este imposibilă”. Rămâne de văzut dacă şi Nibali se va încumeta la un astfel de supliciu.