Andre Greipel scrie istorie în Turul Down Under

Două căzături în ultimii zece kilometri ai etapei a patra

Germanul Andre Greipel (Lotto-Belisol) a câştigat vineri etapa a patra a Turului Down Under (126 de kilometri, între Modbury şi Tanunda), după o nouă căzătură în ultimul kilometru, în care au fost implicate UniSA-Australia, Orica GreenEdge şi Blanco. Roberto Ferrari (Lampre-Merida) şi Jonathan Cantwell (Saxo-Tinkoff) au completat podiumul etapei, în vreme ce Geraint Thomas (Sky) îşi păstrează tricoul de lider al clasamentului general. Andre Greipel a ajuns la 13 succese de etapă în Turul Down Under, devenind astfel recordmenul victoriilor în această competiţie.

Foto: channel 9

Foto: channel 9

Philippe Gilbert (BMC) şi Damien Howson (UniSA-Australia) au fost eroii zilei, cu o evadare de 118 kilometri. Cei doi au plecat din pluton imediat după start şi au fost prinşi cu doar opt kilometri înaintea sosirii.

Finalul a fost însă de-a dreptul dramatic, cu două căzături în ultimii zece kilometri. Juan Jose Lobato şi Jon Aberasturi, ambii de la Euskaltel, s-au acroşat şi au căzut, dar din fericire cei doi nu au avut de suferit. În ultimul kilometru însă, Matt Goss, Daryl Impey şi Jens Mouris (toţi de la Orica GreenEdge),  Bernard Sulzberger şi  Zak Dempster (ambii de la UniSA-Australia) şi un rutier de la Blanco au fost implicaţi într-o altă căzătură, în timp ce plutonul rula cu o viteză foarte mare. Orica GreenEdge a făcut public apoi faptul că toţi rutierii săi au trecut cu bine linia de sosire.

“Vântul a fost destul de puternic, dar echipa a făcut o treabă foarte bună”, a spus Greipel la final, pentru care etapa următoare va fi una de odihnă, întrucât va avea finalul în urcare. Unul dintre eroii zilei, campionul mondial Philippe Gilbert, a spus că pentru el etapa de vineri a fost doar un antrenament, întrucât nu mai contează în ierarhia generală: “Am avut posibilitatea de a face un efort suplimentar astăzi. Evadarea de azi a fost importantă, mă va ajuta să ajung mai repede la forma maximă”.