Circuitul Munteniei 1910, primul Tur al României

Turul ciclist al României are ca dată oficială de naştere ziua de 6 august 1934. Atunci, din Bucureşti, pleca prima caravană a Micii Bucle, iar istoria avea să consemnze acea zi ca debutul oficial al celei mai importante curse cicliste din ţara noastră. Dar rădăcinile acestei competiţii se află undeva la începutul secolului 20, când în România a avut loc “Circuitul Munteniei”. S-au desfăşurat doar trei ediţii ale acelei curse, dar, conform istoricilor, succesul a fost unul uriaş. Pe www.ciclism.ireporter.ro veţi putea citi în această săptămână o serie de articole referitoare la această primă încercare a ţării noastre de a se înscrie în rândurile naţiunilor care organizau tururi cicliste. Astăzi vă prezentăm ediţia din anul 1910.

Inspirându-se de la organizatorii Turului Franţei, Ion Cămărăşescu, director al “Revistei Automobile – revistă ilustrată a tuturor sporturilor”, decide să pună pe picioare o competiţie similară şi pe meleagurile noastre. Astfel, în luna august a anului 1910, din Bucureşti se dă startul primei ediţii a “Circuitului Munteniei – campionat de turism pentru toţi bicicliştii români”.
La startul cursei se vor 18 ciclişti, care aveau de parcurs un traseu de 307 kilometri, împărţit în trei etape. Marea piatră de încercare a cursei era muntele Păduchiosul, o ascensiune lungă de 8 kilometri, cu o pantă de 13-15 grade. Chiar dacă drumurile din România acei ani nu erau propice unei curse cicliste de nivel înalt, spectacolul a fost unul garantat, mai ales că interesul publicului a fost unul major. Trebuie remarcat şi faptul că pe întreaga desfăşurare a competiţiei, două maşini oficiale i-au însoţit pe concurenţi.

Etapa 1: Bucureşti – Ploieşti – Sinaia
Etapa 2: Sinaia – Târgovişte
Etapa 3: Târgovişte Bucureşti

Startul în prima etapă s-a dat în dimineaţa zilei de 6 august, de la ora 6:45. Cicliştii aveau de parcurs distanţa de la Bucureşti la Sinaia, cu trecere prin Ploieşti. Din ziarul Dimineaţa aflăm care a fost desfăşurarea acestei etape: „(…) la Câmpina, primul a sosit Salla Mario. Ciclistul C. Kivulescu a avut un accident la km. 48 şi s-a rănit la genunchi. 21 de tacâmuri au fost oferite gratuit la restaurantul din Câmpina (…). La Sinaia, soseşte primul Salla Mario, care a parcurs 125 km în 5 ore 21 min şi 45 s, urmat de Bulfon (5 ore 48 min 10 s) şi J. Walter (6 ore 13 min 5 s). Concurentul C. Zamfiropol, venindu-i rău pe drum, a rămas la Comarnic”.
Ziua următoare, etapa a doua s-a desfăşurat între Sinaia şi Târgovişte, cu trecerea peste faimosul, la acea vreme, vârf Păduchiosul. Mario Salla şi C. Zamfiropol sunt singurii care trec peste acest vârf pe bicicletă, restul concurenţilor fiind nevoiţi să parcurgă o bucată din drum pe jos. În ziarul Universul se face o scurtă referire la această etapă: „Târgovişte, 7 august: Azi, înainte de amiază, la orele 10:30, au sosit de la Sinaia 12 ciclişti care iau parte la întâiul circuit Bucureşti – Câmpina – Sinaia – Târgovişte – Bucureşti (…) La ora 12 au luat masa împreună la berăria Lăzărescu, iar după-amiază au vizitat oraşul. Noaptea o vor petrece în localitate, iar mâine, la ora 6 dimineaţa, vor pleca spre Bucureşti. Din câte am aflat, şase concurenţi au rămas pe drum suferind diferite accidente.” Un element inedit al etapei rămâne apariţia în pluton a lui C. Zamfiropol, cel care rămăsese la Comarnic, după cum scria ziarul “Dimineaţa”. Trebuie remarcat faptul că în ciclismul acelor vremuri, recalificările erau permise, iar timpul de control era adesea foarte flexibil. Organizatorii recurgeau la aceste metode tocmai în ideea de a avea la start cât mai mulţi ciclişti.
În fine, ultima etapă, Târgovişte – Bucureşti, s-a desfăşurat pe 8 august, iar atmosfera din jurul acesteia o regăsim tot în ziarul Universul: „(…) ieri concurenţii pentru Circuitul Munteniei au făcut ultima etapă Târgovişte-Bucureşti. Pornirea s-a făcut la ora 6 dimineaţa. Sosirea era aranjată în rondul din dreptul hipodromului. La 9 ore 2 min şi 30s, Salla Mario trece potoul în uralele asistenţilor. După el dar în pluton, au sosit la intervale de câteva secunde numai Corneliu Turcaş, Ion Brăneanu, J. Walter, Bulfon şi Boambă Vintilă. Alţi cinci concurenţi au sosit mult mai în urmă”.

În clasamentul general, pe primul loc avea să termine Mario Salla (foto), un ciclist italian, stabilit în România. Locul secund a fost ocupat de Carol Bulfon, pe trei a sosit Jean Walter, Corneliu Ţurcaş şi Ion Brăneanu completând primele cinci locuri.

Câştigătorul, Salla Mario, era un italian născut la Como, iar în 1907 ocupa poziţia a patra în campionatul oraşului. În 1909 se stabileşte în România. În 1913, Salla Mario realizează un raid pe bicicletă, de la Bucureşti la Como, timp de opt zile, pe un traseu ce a trecut prin Piteşti – Craiova – Orşova – Belgrad – Fiume – Veneţia – Brescia.

Mâine, pe www.ciclism.ireporter.ro veți putea citi despre ediția a doua a Circuitului Munteniei, desfășurată în 1911.

Foto: Enciclopedia Educației Fizice și Sportului din România