Boonen, al cincilea succes în E3 Prijs-Vlaanderen

Căzăturile au fost la ordinea zilei în E3 Prijs-Vlaanderen, una dintre cursele care anunţă celebra Paris – Roubaix, programată pe 8 aprilie. Desfăşurată vineri, pe distanţa de 203 kilometri, cu plecarea şi sosirea în Harelbeke, competiţia flamandă nu l-a iertat nici pe specialistul clasicelor, Fabian Cancellara, elveţianul căzând într-un moment favorabil pentru el. De ghinionul rutierului de la RadioShack Nissan a profitat însă Tom Boonen, un alt specialist al clasicelor de primăvară, care s-a impus la sprint, în faţa spaniolului Oscar Freire (Katusha). Pe poziţia a treia s-a clasat Bernhard Eisel (Australia – Sky).

Prin victoria de vineri din E3 Prijs-Vlaanderen, belgianul Tom Boonen a stabilit un record în privința victoriilor înE3 Prijs-Vlaanderen. Boonen a a repurtat al cincilea succes în această competiţie, după cele patru consecutive din perioada 2004 – 2007, întregindu-și astfel debutul excelent de sezon, care cuprinde succese în Turul Qatarului, Turul San Luis și Paris – Nisa. “Sunt foarte bucuros, este primul meu record”, a spus rutierul de la Omega Pharma-QuickStep, care a recunoscut că a pedalat cu o mare presiune asupra sa: “Am avut o mare dorință de a câștiga, dar acum sunt ceva mai liniștit. E foarte frumoasă o victorie înaintea Turului Flandrei”.

Cel mai şifonat după E3 Prijs-Vlaanderen a ieşit David Millar, rutierul celor de la Garmin Barracuda alegându-se cu o fractură de claviculă.

Foto: Bettini