Quintana câştigă în Murcia, Vermote se impune în Flandra

Turul Murciei. Columbianul Nairo Quintana (Movistar) a câştigat Turul Murciei, desfăşurat sâmbătă şi duminică. Redusă la doar două etape din cauza crizei financiare, competiţia a programat o etapă de şosea şi un contratimp individual, cu un total de 210,5 kilometri. Quintana s-a impus sâmbătă, în prima etapă, în vreme ce în contratimpul de duminică a sosit pe locul 27, la 32 de secunde de învingătorul Alexander Serov. Cu toate acestea, columbianul de 22 de ani şi-a păstrat tricoul de lider, trecându-şi în cont a doua victorie din carieră, după Tour l’Avenir, în 2010. “Sunt foarte, foarte bucuros pentru această victorie. Îmi dă încredere pentru restul sezonului. Vreau să mulţumesc întregii echipe pentru ajutorul oferit în aceste zile şi dedic acestă victorie familiei mele şi lui Dumnezeu, care m-a ajutat foarte mult în momentele dificile”, a spus la final Quintana.

Clasament final Turul Murciei:
1. Nairo Quintana (Columbia – Movistar)
2. Jonathan Tiernan-Locke (Marea Britanie – Endura Racing) la 6”
3.  Wout Poels (Olanda – Vacansoleil) la 9”

Driedaagse van West Vlaanderen. Belgianul Julien Vermont (Omega Pharma – Quick Step) a câştigat Driedaagse van West Vlaanderen (Trei zile în Flandra de Vest), competiţie desfăşurată de vineri până duminică în Belgia. Rutierul de 22 de ani, aflat la al doilea an în plutonul profesionist, a profitat de abandonul colegului său Michal Kwiatkowski, care a fost implicat într-una dintre multele căzături ale ultimei zile. Vermont, care era al doilea în clasamentul general, a sosit în pluton şi a reuşit astfel să câştige prima sa cursă la profesionişti. “Nu mă aşteptam să câştig. Îmi pare rău pentru Michal, a pierdut cursa din cauza ghinionului”, a declarat la final tânărul rutier belgian, care a ţinut să mulţumească colegilor de echipă pentru că l-au ajutat să câştige această cursă.

Clasament final Driedaagse van West Vlaanderen:
1. Julien Vermote (Belgia – Omega Pharma – Quick Step)
2. Jesse Sergent (Noua Zeelandă – RadioShack – Nissan) la 6”
3. Mihail Ignatiev (Rusia – Katusha) la 9”

Foto: www.movistar.com