Velodromul măcinat

Follow

Velodromul Dinamo, locul care a dat ciclismului românesc mari campioni ai curselor de pistă se zbate acum să supravieţuiască. Ovalul de beton care atrăgea ca un magnet spectatorii la final de săptămână, trăieşte acum drama uitării. Este dezastrul care ameninţă şi ciclismul românesc, într-un moment în care, paradoxal, bicicleta câştigă tot mai mult teren, iar vehiculele pe două roţi sunt tot mai des întâlnite în trafic. Cu toate acestea, ciclismul nu are un velodrom la standardele cerute astăzi de marea performanţă!

De existenţa unui velodrom în Bucureşti nu mai ştie aproape nimeni. La intrarea în Parcul Sportiv Dinamo nimic nu anunţă că undeva, în spate, există şi această bază sportivă. Pătruns în curtea interioară, iubitorul de ciclism trebuie să dea piept cu şantierul viitoarei spli polivalente, trece pe lângă stadionul de fotbal, depăşeşte terenurile de tenis şi cele de antrenamente, admiră tribunele ruginite ale fostului stadion „Victoria”, pentru ca apoi să dea ochii cu velodromul. Ascuns de priviri indiscrete, bătrâna arenă îşi primeşte oaspeţii parcă ruşinată de starea în care se află. Cele două H-uri care erau cândva folosite la jocul de rugby își păstrează înălțimea, dar rugina mușcă din ele cu mare poftă. Un jug ce era parte a antrenamentului de rugby, zăcea în iarba necosită, în așteptarea unui transport la centrul de fier vechi. Primul cuvânt care îţi vine în minte este „paragină”, dar imaginea se schimbă, când prin faţa privitorului trec în viteză trei ciclişti, unul în spatele celuilalt. Plăcile de beton vibrează, un vuiet ciudat însoţeşte micul pluton care tocmai a trecut peste o „plombă”. Peste câţiva metri, o altă crăpătură, pentru ca apoi să urmeze o denivelare serioasă, rezultat al unei gropi aceprite cu un petec de beton. Povestea se repetă aproape la fiecare metru din cei 400 pe care pista îi are. „În ultimii şapte – opt ani a tot fost cârpit, dar acum nu mai merge”, spunea Vali Andoniu, directorul de competiţii al FRCT. „Într-un viraj, diferenţa între plăci ajunge şi la zece centimetri. Nu se mai poate! Marea problemă apare aici, la îmbinările dintre plăci. Ar trebui ceva mult mai elastic”, a continuat oficialul FRCT. Privind în partea opusă, într-un alt viraj, tindem să îi dăm dreptate. O fâșie îngustă, proaspăt turnată, încearcă să mascheze denivelările.  Peste 50 de metri, arbitrii de concurs au găsit o utilitate cârpelilor: o folosesc ca linie de strat/finiș. Dar  calitatea slabă a acestor plombe se întoarce împotriva cicliștilor. Nu o dată, aceștia au cerut, în plin concurs, îndepărtarea pietrelor de pe suprafața de concurs! Betonul se macină cu fiecare roată care îl calcă… Automat, gândul zboară către versurile lui Mihai Codreanu:
“Bătrânii spun că apa trece
Și spun că pietrele rămân.
Dar lucrul altfel se petrece
Pe vechiul nostru glob bătrân.
Căci piatra, orișicât de tare
Se macină și trece stând
Iar peste trista-i măcinare
Doar apele rămân curgând”

Tristă măcinare a Velodromului Dinamo pare că va continua, chiar dacă, Alex Ciocan (ciclist şi antrenor la Dinamo) spune că „velodromul este încă practicabil”. Sportivul știe că starea acestuia este foarte  proastă de mai mulți ani, însă dacă FRCT va renunța la organizarea CN de pistă, ovalul de beton din Parcul Dinamo va avea soarta pietrei măcinate de ape. Iar peste toate, doar timpul va rămâne curgând.

Galerie foto aici.

Foto:www.ciclism.ireporter.ro