Criterium Dauphine: Degenkolb, dublă la Macon

Germanul John Degenkolb (HTC Highroad) a realizat dubla în Criterium Dauphine, obținând joi a doua victorie din această cursă ce precede Turul Franței. Succesul germanului din etapa a patra, La Motte-Servolex  – Macon (173,5 kilometri), a venit la capătul unui sprint masiv, în care l-a depășit pe Edvald Boasson Hagen (Norvegia – Sky), chiar pe linia de sosire. Pe locul al treilea a sosit argentinianul Juan Jose Haedo (SaxoBank – Sunguard).
Etapa de joi a stat sub semnul evadării lui Adriano Malori (Lampre-ISD) și Jeremy Roy (FDJ). Cei doi au plecat din pluton la kilometrul 6 și au colaborat foarte bine pe tot parcursul etapei, dar avansul lor nu a depășit niciodat 4 minute și 30 de secunde. Cu 2.200 de metri înainte de final au fost ajunși de plutonul în care Sky și HTC Highroad au dus o trenă foarte puternică.
Bradley Wiggins și-a păstrat tricoul galben, terminând cursa undeva la mijlocul plutonului, păstrându-și totdată avansul din ziua precedentă față de urmăritorii săi, Cadel Evans (1:11) și Janez Brajkovic (1:21).

Foto: Sirotti